"Trec zilele-n goană…"

Timpul îmi alunecă printre degete şi se măsoară în pagini traduse. Pagini standard, 2000 de semne, inclusiv spaţiile. Viaţa mi se scurge în lumi străine, în care lucrurile se petrec cu încetinitorul, în ritmul cuvintelor dezlegate într-o limbă şi legate în alta, uneori trecând prin dicţionare – mai multe dicţionare, cuvântul sau expresia care îmi trebuie e în puţine rânduri de găsit în primul loc unde caut… În pauze, întoarcerea în lumea de baştină – cumpărături, mâncare, aragaz, aspirator, maşină de spălat, telefon la mătuşa plecată cu sorcova, cu zbieretele ei de rigoare în receptor, îngrijorare pentru sănătatea şubrezită a soţului, nervii pentru banii care întârzie să intre în cont, tăviţa cu nisip a motanului, blana lui mătăsoasă, plăcerea abandonării în braţele somnului, timpul furat pentru înşiruirea vorbelor într-un articol de blog sau într-un comentariu, câte o discuţie pe messenger, luxul de a citi câteva pagini dintr-o carte, pofta – pusă în cui – de a scrie una… , rareori o ieşire din oraş, rareori câte o vizită… Zilele se fugăresc una pe alta şi toate mă fugăresc pe mine, silindu-mă să alerg în ritmul lor…

Anunțuri
Categorii: jurnal

Navigare în articol

3 gânduri despre „"Trec zilele-n goană…"

  1. Anonymous

    Foarte frumoasa insemnare, dar trista.
    Te citesc de mult si-mi place tare cum scrii. Fii tare! Toate cele bune, Ioana

  2. Mulţumesc, numai bine şi ţie 🙂

  3. Pingback: Exist sau trăiesc? (Cuvinte din trecut – 30 august 2009) | VERONICISME

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: