Mă bate gândul…

Uneori, când mă simt obosită şi descurajată – şi mă gândesc dacă nu cumva o s-o sfârşesc murind într-un şanţ, de foame şi de frig – mă întreb de ce naiba or fi având traducătorii statut de colaboratori şi nu de angajaţi ai editurilor şi îmi doresc să pice din cer cineva care să mă angajeze să traduc un număr de pagini pe lună, contra unui salariu fix şi garantat, pe care să ştiu că-l iau, dacă nu într-o zi anume, măcar într-un interval de o juma de lună…
Fiindcă acum am pornit-o cu „cerşitul” de lunea, mai întâi pe messenger, la o editură unde s-ar putea spune că am o „pilă”, din partea căreia m-am ales cu un răspuns prompt: „insist cât pot” şi apoi: „te anunţ eu”, ceea ce, în traducere liberă, ar putea echivala cu „nu mă mai bate la cap”. Ei, mi-am spus, măcar lipsesc clasicele „mulţumiri pentru înţelegere” Şi, până la urmă, de vină e patronul editurii, nu angajaţii lui, nu? Deşi se spune că până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii…
Am continuat, marţi, cu un e-mail la altă editură, la tanti de la contabilitate (tanti e un fel de a spune, de văzut n-am văzut-o niciodată, probabil e mai tânără ca mine), care mi-a promis că-mi virează ceva bani în cont, la sfârşitul lunii octombrie; ei, de aici nici măcar n-am primit răspuns! Aşa-mi trebuie dacă trimit e-mail-uri din astea marţea, când sunt trei ceasuri rele! O fi ocupată, zice îngeraşul de pe umărul meu drept, pregătiri pentru Gaudeamus, chestii, trestii, socoteli… Poate n-are timp să răspundă, da îţi trimite banii, mai verifică-ţi contul… Da, o să-l mai verific, că doar trebuie să-mi umplu şi eu cu ceva timpul liber, nu? Ce Gaudeamus? rânjeşte drăcuşorul de pe umărul stâng. Păi cu ce s-ar mai duce la târguri, dacă nu s-ar găsi fraieri ca tine, care să traducă pentru ei pe datorie? Nu vezi că eşti a şaptea roată la căruţă? De ce te mai încurci cu ăştia care nu plătesc? Lasă-i dracului! mă îndeamnă, zâmbind cu subînţeles.
Şi mă bate – încă mai de mult – gândul că are dreptate, că ar trebui să mă rezum la a traduce pentru Nemira – şi atât, dacă nu se mai iveşte altcineva (altă editură) care să dea dovadă de cel puţin tot atâta seriozitate în privinţa plăţilor. Ar fi cazul să aplic „principiul 80/20”, aşa cum zice cartea asta, pentru care, între noi fie vorba, ar fi trebuit să primesc avansul până acum…
Anunțuri
Categorii: melancolie, neseriozitate, sictireală

Navigare în articol

2 gânduri despre „Mă bate gândul…

  1. Hm, eu credeam că dacă scriitorul e un zeu, atunci traducătorul e musai semizeu! Că doar dă viaţă cărţii a doua oară. Poate s-o redea fidel sau s-o pocească. Îmi ziceam că editurile îşi ţin traducătorii în palmă…

  2. Sunt edituri şi edituri… De Nemmira, cum spuneam, nu mă pot plânge. Înainte lucrurile mergeau mai bine şi la alte edituri cu care colaborez sau am colaborat, dar lucrurile s-au stricat de când cu criza – poate vorbesc, cum se zice, cu păcat, dar mă tem că unii o folosesc drept pretext…
    Oricum, am constatat că tradusul e o treabă mai grea decât am crezut eu iniţial, dar traduc totuşi cu plăcere (şi mă bucur fiindcă pot câştiga bani făcând ceva care îmi place, chiar dacă nu mă îmbogăţesc din asta).

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: