Trec zilele-n goană – azi e mai bine

După ce mai trimis ieri un mesaj la editura cu pricina, unul mai… zbârlit, azi s-a schimbat macazul:

„Ati spus ca veniti in Bucuresti in aceasta saptamana, iar eu ma refeream la acest aspect. imi cer scuze daca am lasat sa se inteleaga altceva.
Va asteptam la editura cand puteti veni.”

Nu prea am înţeles cum se referea „la acest aspect”, dar… în fine, nu-mi mai bat capul, îmi păstrez forţele pentru luna viitoare – fiindcă, pe luna asta, s-ar părea că operaţiunea „cersetoria” are şanse de succes.
De fapt, s-ar părea că obţin rezultate mai bune când mă zborşesc decât când cerşesc. Mă bate gândul să-mi revizuiesc planurile, poate n-o să-mi rotunjesc pensia din cerşit, ci din tâlhărit – la drumul mare! O să fiu baba teroristă. Am făcut armată în facultate, ştiu  (mă rog, ştiam) să trag cu pistolul mitralieră – deşi îmi aduc aminte că la ultima tragere, aia pentru examenul de absolvire, n-am reuşit să trimit în ţintă nici măcar un singur glonţ. Da mi-au dat 10 la examenul teoretic – ca să-mi iasă o medie mai acătării; probabil primiseră indicaţii (de partid) să scoată pe bandă rulantă infanteriste fruntaşe.

Anunțuri
Categorii: nemulţumiri, traduceri, versuri

Navigare în articol

4 gânduri despre „Trec zilele-n goană – azi e mai bine

  1. Hehe, bună asta „aspectul”. 🙂 Mi-aminteşte de explicaţia primită de la Curtea Veche prin 2009, când, după ce-am pisat-o la cap pe noua lor secretară de redacţie vreme de şase luni, am zis c-ar fi cazul să-ncerc mai sus, iar de mai sus mi s-a spus (parafrazez): „Nu ştiu de ce sunteţi supărat, au nu ştiţi oare că_copilul care nu plânge nu primeşte?”

  2. Da, aşa e, s-ar părea că trebuie să cerşim, altfel nu se poate, şi să cerşim la forurile superioare :))
    Şi eu am completat rubrica „Cc” a mesajului zbârlit cu nume plasate mai sus în ierarhie 😛

  3. Ei bine, în cazul acela chiar nu mă aşteptam la o aşa impertinenţă. (Scuze c-o ţin pe-a mea, da' mi-am reamintit păţania şi continuă să mă roadă.) Domnul în cauză, ajuns la vremea aceea de doar câteva luni în conducerea editurii, era el însuşi traducător şi, başca, scriitor respectabil. Ba chiar colaboraserăm la un moment dat, când a fost redactorul unei cărţi traduse de mine pentru Polirom.

    Se pare că nu ajungi să cunoşti cu adevărat un om până când nu-l întâlneşti dintr-o poziţie de… subordonare.

    Mai la cestiune: Da, milogeală, burzuluire, ameninţări. Şi dacă astea nu dau roade, pare rău s-o spun, urmează „firesc” resemnarea. C-aşa-i hora pe la noi!

  4. Ai dreptate, când ajung în poziţii cheie, unii uită de unde au plecat şi nu se mai sinchisesc de foştii prieteni, foştii colaboratori, fostele cunoştinţe.
    De fapr, între editori şi traducători ar trebni să existe o relaţie de colaborare, nu de subordonare. Numai că ei au, cum s-ar zice, pâinea şi cuţitul, iar nouă nu ne rămâne decât să ne milogim, să ne burzulim şi să ameninţăm, încercând să obţinem felia prevăzută în contract. Sau poate-ar trebui să-i spun feliuţă? 😀
    Eu am rămas cu o traducere neplătită de la Curtea Veche (noroc c-a fost o carte relativ subţirică), şi, apropo de resemnare, nici n-am ce să fac – era cu plata după apariţie, şi n-a mai apărut 😛 Iar având în vedere c-am predat traducerea de doi ani şi ceva, cred că nici n-o să mai apară… 😦

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: