Versuri la o aniversare

Adevărul e că n-am simţul metaforei. Ca să-mi iasă, cât de cât, nişte metafore, am nevoie de constrângeri – de exemplu, de rimă; sau de duzina de cuvinte impuse! Poate că de aceea nu-mi ies versurile albe. Dar el mi-a spus că ar trebui să le încerc, că e mai uşor să te exprimi când nu te încorsetează rima. Şi, fiindcă voiam să-i fac pe plac, chiar am încercat – de două sau trei ori. Cred că ultima dată a fost la o aniversare – adică de ziua lui, evident!

Am învăţat, an de an,
Zeci, sute, mii
De cuvinte.
Ar trebui să simţi miros
De creier încins
Când toate cuvintele prind să alerge –
Nebuneşte! –
Prin cămăruţele memoriei;
Fug bezmetice,
Ca printr-un labirint
Trântind uşile.
Dar niciunul nu ştie unde trebuie să ajungă
Ca să dea grai tuturor celor strânse în acel „ceva”
Pe care noi, oamenii, îl numim suflet.
Şi ar trebui s-auzi cum plânge sufletul
(Uneori plânge cu sughiţuri)
Când nepriceputele cuvinte
Transformă stelele în felinare,
Cerul în cupolă,
Noaptea în obscuritate,
Soarele în sursă de energie.
 

Şi dacă ele, cuvintele,
Nu ştiu să traducă sentimente,
Şi dacă ele, cuvintele,
Spulberă vraja privirii tăcute,
De ce să-ţi spun acum
„La mulţi ani!”?
De ce, dacă nici aceste cuvinte,
Nici altele,
Nu ştiu să desprindă din sufletul meu
Tot ce am strâns pentru tine?
De ce, dacă nici aceste cuvinte,
Nici altele,
Nu pot descrie sfera care-a crescut
Din lumina privirilor tale?

                                                   25.02.1983

Despre aniversări au psi-lunit psi şi… alţii (vi-i spun mai târziu, după ce se adună toţi în tabelul de la sfârşitul articolului ei).

(Îmi cer scuze pentru eventuala absenţă, intârziere sau laconicitate a comentariilor mele de pe blogurile altor participanti la joc.)

Anunțuri
Categorii: aniversare, cuvinte, dragoste, provocările de luni, versuri

Navigare în articol

6 gânduri despre „Versuri la o aniversare

  1. Cum n-ai simţul metaforei?
    Eu văd că dimpotrivă, îl ai din plin!

  2. Verocinico, din punctul meu de vedere(uneori văd bine şi fără ochelari)poţi să zici că n-ai simţu' metaforei da' să mai scrii vers alb. Tu să crezi că metafora e lipsă, noi să ne bucurăm de ea că n-o vezi tu, şi o vedem noi. Haha! 🙂

  3. cică lipsa metaforei… ioooi, ce glumă! vrei exemplu? „nu pot descrie sfera care a crescut din lumina privirilor tale”
    şi acuma serioase: versul alb e mai uşor de scris decât rima… e ca şi cum ai rupe frazele în bucăţele. ştiu că poţi, ştiu. 😛

  4. Dacă spui tu…
    Eu aş zice că metaforele din poezia asta se pot număra pe degetele unei singure mâinii… 😦

  5. Ce să mai spun? Mă bucur că din afară aşa se vede! 🙂

  6. Ai dreptate cu exemplul, dar cu o floare nu se face primăvară…
    Şi e o metaforă „de furat” – el îmi amintea pe atunci foarte des că sfera e forma perfectă… 🙂

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: