Jurnal de femeie… zurlie – Introducere

Am descoperit, la Zina şi apoi la Vienela, o rubrică numită „Jurnal de femeie” şi, respectiv, „Jurnal de femeie simplă”.  La mine se va chema „Jurnal de femeie zurlie”, fiindcă multe dintre calităţile „femeii standard” îmi sunt străine, deşi cred că nu se poate spune acelaşi lucru şi în privinţa majorităţii defectelor :mrgreen:

Acesta fiind o introducere, am să-ncep cu „instrucţiunile” – pentru alte femei dornice să adopte acest gen de jurnal:

1. Preluați cu copy și paste structura paginii de jurnal Puteți modifica puțin rubricile, puteți să mai scoateți sau să mai introduceți câte una, după preferințele fiecăreia.

2. Scrieți în primul articol (prima pagină a jurnalului) și indicațiile acestea, pentru cele care vor dori să ţină, la rândul lor, un asemenea jurnal.

3. Trimiteți un link spre mine, cea de la care ați preluat ideea jurnalului, așa cum am făcut eu mai sus.

4. Vizitați și lăsați câte un comentariu la paginile de jurnal care v-au plăcut !

Structura aproximativă a paginii:

Astăzi (data, ora)…
Afară este…
În grădină…
În casă…
În bucătarie…
Sunt îmbrăcată cu…
Ce muzica ascult acum…
Ce carte citesc zilele astea…
Ce mai meșteresc eu…
Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare…
Am învățat…
Sunt recunoscătoare…
Mă gândesc…
Aștept (sper)…
Un citat/proverb favorit…
O fotografie preferată…

Şi acum, jurnalul propriu-zis:

Astăzi, 5 ianuarie 2014, ora 20:10, deşi ar trebui să traduc „în draci”, pierd vremea blogărind. Şi asta ca să vă spun că afară e… noapte 😛 şi pustiu – fiindcă stau, de 32 de ani şi ceva, într-un târg de provincie – chiar dacă e reşedinţă de judeţ. Vorba lui Macedonski:

„Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade…”

Numai că pe mine nu mă fură, nu m-a furat în toţi aceşti ani. Mă simt acasă în apartamentul meu – al familiei – mă simţeam acasă şi la serviciu, dar nu şi în oraş.  E prea mic, parc-aş fi-n plin câmp când mă gândesc cât de aproape sunt marginile…

În grădină… despre ce grădină să vă vorbesc, suratelor?  Despre balconul meu îngust, transformat în budă pisicească? Asta de curând – de când avem cauciucuri de vară sau de iarnă depozitate acolo, îmbiind motanul să le stropească… Aşa că i-am pus tăviţe cu nisip, vreo trei, că nu-i place s-o ude pe una de mai multe ori, dacă nu i-o cureţi.  Şi da, ştiu că există granule absorbante, sau cum le-o fi zicând (nu-mi bat capul şi cu aşa ceva 😛 ), dar Grişka e genul care „nu ştie ce-i şofranu'”, crede că granulele alea sunt comestibile! 😀

În concluzie, rubrica asta, cu grădina, o să dispară pe viitor.

În casă e cald şi bine. Motanul din dotare şi jumătatea mea conjugală îşi fac aţipelul… doi mustăcioşi în patul din dormitor, ambii cu mustăţi albe, dar numai unul cu coadă…

În bucătărie e masa nestrânsă, plus vasele murdare. N-o să mai vorbim nici despre ea de acum înainte. Nu e domeniul meu – de când traduc, mai sus-amintita jumătate conjugală a preluat gătitul şi spălatul vaselor. Şi, cu toate că, în ultimul an, serviciul lui a fost mai solicitant decât lucrul meu la măsuţăse ocupă în continuare de ele. Fapt pentru care (fie-mi iertat că amestec rubricile) sunt profund şi etern recunoscătoare!

Sunt îmbrăcată în obişnuita ținută de scandal (altă rubrică care-o să dispară), cu ceva care nu se mai poate purta decât prin casă, în lipsa musafirilor: pantaloni de trening vechi, uzaţi, din bumbac, bluză tricotată subţire, găurită în câteva locuri neobservabile din avion, albă cu dungi negre, cu mânecile lungi suflecate. Dungile sunt orizontale, dezavantajante pentru o grăsană ca mine  – 71 de kg acum, 52 în vremurile când, vorbind despre persoana mea, îl puteai cita pe Eminescu:

„Nu e mică, nu e mare, nu-i subţire, ci-mplinită,
Încât ai ce strânge-n braţe – numai bună de iubită.”

Ce muzică ascult acum? Nţ, n-ascult muzică. Prefer liniştea, şi când blogăresc, şi – mai ales – când traduc.

Ce carte citesc? Citesc ce traduc: The Painted/Warded Man şi The Way of Kings. Prima trebuia s-o fie gata acum o lună, iar la a doua trebuie să trag ca înecata ca s-o termin la termen, sau măcar cu o întârziere acceptabilă. Aşadar şi prin urmare, cititul se suspendă, aşa cum se suspendă şi blogăritul. Am să scriu următoarea filă a acestui jurnal la primăvară, când va avea şi rubrici mai potrivite cu preocupările mele.

Ce mai meşteresc? Păi n-ajunge cât am de tradus?! 😉 Şi meşteritul se suspendă!

Ce plănuiesc pentru săptămâna următoare? Să traduc cu mult mai mult spor şi să nu mai intru pe net decât în „interes de serviciu”, adică în interesul traducerilor. Doamne-ajută!!!

Am învăţat, sper, că e cazul să-mi planific mult mai bine timpul.

Mă gândesc… am spus aici la ce mă gândesc.

Aştept (sper!!!) să-mi vină mintea la cap: să-mi fac planul la tradus în fiecare zi şi să mai slăbesc.

Drept citat favorit vi-l ofer azi pe cel de-aici, pe care de data asta mă ostenesc să-l traduc:

„Un os azvârlit câinelui nu-nseamnă milă. Milă-nseamnă să-mparţi un os cu câinele, când eşti tot atât de flămând cum e câinele.”

Jack London

Iar drept  fotografie preferată, iată una pe care-am mai pus-o şi pe alte bloguri:

Anunțuri
Categorii: jurnal | Etichete: , , , ,

Navigare în articol

14 gânduri despre „Jurnal de femeie… zurlie – Introducere

  1. Vero, m-ai dat gata cu pagina de jurnal, mi-a plăcut atât de mult că am recitit-o de trei ori. Ai haz, nu glumă. Mare talent, să spui lucruri serioase zâmbind. Cum să așteptăm până la primăvară să scrii din nou ?! Ce mare lucru ar fi să scrii o dată pe săptămână pe blog, numai pagina de jurnal ? Te rooog !
    Și, de fapt, uită-te și tu la vreme. E mai mult primăvară decât iarnă ! 😆

    • Mă bucur că ţi-a plăcut, Zina, mulţumesc 🙂
      O să văd în ce măsură o să-mi rămână timp pentru blogărit sau nu…

  2. Ba sa scrii in fiecare saptamana, ca tare imi place!
    Mi-am tot spus si eu ca voi elimina anumite rubrici din jurnal, dar intotdeauna, cand ma apuc de scris, imi vine cate o idee pentru fiecare dintre ele, asa ca mai aman cu o saptamana… 🙂
    Nu stiu de ce am senzatia ca esti ca si mine. Oricat mi-as propune sa nu intru pe net, fac ce fac si tot aici imi petrec timpul (liber sau nu).

    • Eu intru pe net vrând-nevrând, mereu se găseşte câte ceva de căutat pentru traduceri… Şi dacă tot intru, sunt tentată să arunc o privire şi pe FB, să-mi verific mail-ul, să mă mai uit pe câte un blog sau altul…Şi de multe ori nu reuşesc să mă rezum doar la a arunca o privire… De asta trebuie să mă dezvăţ, să-nvăţ să mă controlez.

  3. cred ca toate ne propunem sa facem altceva decat blogarit si feisbucit (mama ce cuvant mi a iesit) dar tot aici revenim :). desigur, cea mai buna solutie este iesirea din casa fara vreun gadget agatat de mana …. dar cum sa traduci pe strazi? poate mai la vara, pe vreo banca in parc, asa, boem.
    mie mi a placut cum consortul ti a sarit in ajutor cu bucataria… eh…

    • Neh, nu pot să traduc în parc – mi-ar distrage atenţia prea multe lucruri. Şi cel mai bine traduc cu net-ul la numai un clic dstanţă – altminteri trebuie să-mi notez unde să mă-ntorc mai târziu, să verific dac-am scris prostii sau nu.

  4. nu mă dau în vânt după jurnalul ăsta, dar mă distrează copios cum ai ucis – din faşă- rubricile! 😆

    • Şi eu m-am distrat ucigându-le 🙂 Când o fi să-l continui, o să-i găsesc alte rubrici; sau poate de fiecare dată alte rubrici, sau poate-o să fie fără rubrici. Sau poate-o să le ucid pe astea încă o dată, cu alte arme 😆
      Adevărul e că nu-mi plac constrângerile; şi tocmai de aia mă atrag duzina de cuvinte şi psilunelile, care lasă o foarte mare libertate de acţiune, se pot mula pe aproape orice.

      • eu cred, vero, că fiecare dintre noi are libertatea pe care şi.o construieşti în virtual. în mod natural constrângerile depărtează…

  5. :))) Mai fata mai…mi-a placut pagina ta de jurnal… Si sa stii ca ambii motani ai tai au ,,coada” ! :)))
    Si mustaciosul sef din poza…e ,,Sefu”’??

    • 😆
      M-am gândit şi eu la „coadă” şi-n sensul ăsta, şi chiar m-a tentat să zic că unul dintre ei n-o are în partea dorsală, dar… eh 😛 😀

      Da, mustăciosu’ e „Şefu'”, mai la tinereţe. Mustăciosu’ cu şapcă 😀 Ăla micu’ e Iţic, un motan extraodinar de haios de-al socrilor mei, şi cred că asta-i ultima lui poză… L-au găsit mort la puţin timp după aceea. Cred că sărmanul a avut vreo boală, dar la ţară nu se gândeşte nimeni să se ducă cu mâţa la veterinar.

  6. Pingback: Tot de-ale mele – în ianuarie – februarie 2014 | VERONICISME

  7. Pingback: Jurnal de traducătoare trădătoare/zurlie | VERONICISME

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: