O joacă… pe lângă joacă

Înainte de a-mi băga (oare?) în sfârşit şi în ceasul al doisprezecelea minţile în cap, în sensul mai multă muncă şi mai puţină (sau mai deloc) joacă, îmi permit să-mi mai fac o dambla: un joc „neortodox” cu o duzină de cuvinte, în stilul pe care l-am găsit aici şi care mi-a plăcut foarte mult.

Şi, fiind, ca să zic aşa,  o joacă pe lângă joacă, o pun pe blog acum, nu aştept ora 22:00 a zilei de 31 ianuarie, când o să apară pe blogul lui psi un tabel în care se vor înscrie toţi cei ce vor încadra într-un text următoarele 12 cuvinte (adăugându-le sau nu diacritice pentru a le schimba sensul):  gros, stana, sura, ras, bot, simt, scoala, sort, senila, san, tipar, sui.

Eu una mă bucur, ca un copil care-a primit o jucărie nouă, fiindcă, după cum se vede mai jos, am reuşit să le fac bucăţi 😀 Şi îmi promit să mai încerc, când voi avea mai mult timp, şi cu altele, cu speranţa că-mi va ieşi ceva mai bun.

„Crede-mă, babo, tot ce-ţi scriu e adevărat. L-am cunoscut pe ticălosul ăla cu părul roş. Coala asta nu mi-e de-ajuns ca să-ţi înşir tot ce ştiu despre el. Nici măcar tac-su, idiotu’ sadic, acum senil, ăla care mi-a otrăvit copilăria, nu era pe-atunci mai nemernic Mi-a fost vecin vreo două luni. Mi-aduc aminte că purta o haină subţire, prea subţire pentru gerul zilelor aspre de iarnă. Şi poate fiindcă-l albăstrea frigul căpăta un aer cast, anacronic de serafic, deşi în realitate era un tip arţăgos din cale-afară, în preajma căruia noi, copiii, aveam grijă să nu ne prea găsim, totdeauna temători că i s-ar fi putut năzări, netam-nesam, c-avem vreun cusur. Ăl mai curajos dintre noi o rupea la fugă imediat ce-l ameninţa cu palma lui grea. Iar verii mei, fricoşii ăia, ziceau că până şi-un bobârnac de-al lui, unul uşor, te putea trânti la pământ. Iar eu, şi mai fricos ca ei, îi credeam. Mai ales fiindcă, la un moment dat, beat fiind, dăduse buzna-n casa noastră, iaca, aşa, noaptea, trecuse peste prag rostogolindu-şi ochii ăia bulbucaţi şi…”

Şi asta-i tot ce scria pe bucata de hârtie îngălbenită şi  ferfeniţită pe care-am găsit-o într-un sertar, după moartea bunicii. O frântură de scrisoare care părea atât de veche încât m-am gândit că nu bunica era baba căreia îi fusese adresată. Şi m-am apucat să caut peste tot, sperând c-aveam să mai descopăr, pe undeva, ceva care să mă lămurească de ce păstrase fragmentul ăla de misivă. Dar n-am mai găsit nimic…

Anunțuri
Categorii: duzina de cuvinte | Etichete: ,

Navigare în articol

17 gânduri despre „O joacă… pe lângă joacă

  1. Reblogged this on ropot de secunde….

  2. Mă simt vinovat c-am îndemnat fără să vreau la rebeliune. 😳 Ce-ar fi totuşi să încerci de-adevăratelea pentru joc versiunea asta combinată cu cea corectă, oarecum în stilul poeziei de mai apoi de aici. 😉
    Şi mai ales atenţie la diacritice în cuvintele formate. 🙄 🙂

    • N-ai de ce să te simţi vinovat. Dacă o să am timp, deşi nu cred (aş vrea să predau luni o traducere deja întârziată multişor), o să scriu şi o duzină „veritabilă” cu aceste cuvinte.. Deocamdată nu văd de ce-ar deranja asta pe cineva. Presupun pe blogul meu am dreptul să scriu orice şi oricând, nu?
      În privinţa diacriticelor ai dreptate, ştiu că m-am grăbit şi c-am dat rasol, că unele cuvinte nu-s tocmai cuvinte. (Ar fi trebuit să scriu tot textul fără diacritice ca să salvez aparenţele.) De-aia am şi zis c-o să-ncerc altădată să scot ceva mai bun.

      • Ei, mă tot bîzîia musca pe lîngă căciulă şi trebuia să dau din mîini, na! 😆

        Nu-i bai c-ai scris acu’, doară stăpînă eşti peste domeniu-ţi şi nimeni nu contestă faptul; voiam doar să înmoi oareşicum spiritele trăgîndu-te şi pe cărarea cea dreaptă. 😉

        Ştiu că ai mult de lucru, am citit asta acu’ ceva vreme. Oi face ce-oi putea, zic. Frumos să fie. Joacă să fie. Baftă să fie! 😎

        • Să fie! 🙂
          Da’ tocmai am terminat de „reparat” nepotrivirile de diacritice, iar duzina a bună e şi ea pe jumătate gata, aşa, ca să fie totul cât mai bine cu putinţă şi să-mi văd pe urmă liniştită de treabă 🙂

          • Venit, citit, plăcut! 🙂 Admir dedicaţia, date fiind condiţiile. 😉
            Unica musculiţă ce încă băzăie ar fi la întîiul cuvînt ce deschide articolul: Îniante. Să fie… Înainte…? 🙄 Nu-mi spune, ştiu, sufăr şi eu de problema asta de mă bufneşte plînsu’. Da’ reparăm, mama mă-sii şi mergem înainte, ce să facem. 🙂

            Spor la treabă în continuare şi lasă o ţîră de timp şi pentru relaxare! 😉

          • Da, e „înainte”, mulţam, îl corectez acuş. Fac greşeli din astea şi nu le văd pe toate când recitesc 😦
            De relaxare se ocupă motanul, mi se urcă pe tastatură şi trebuie să mă relaxez ca să-l dau jos – şi ca să mă „bat” cu el fiindcă l-am dat jos.
            Spor şi ţie, la de toate, şi mulţumesc pentru sfaturile de bine 🙂

          • Cu plăcere! Săru’ mîna şi un gîdilici între urechi lu’ nea Grişka! 🙂

          • O să-l gâdilicesc din partea ta 🙂

  3. Încercarea moarte n-are! 🙂

  4. Care va sã zicã, revoltã! Rebeliune creativã sã fie, dar sã ştim şi noi!
    Joc în joc, din cuvinte adunate şi apoi în …douã, date?
    Cred cã voi încerca şi eu cândvã, se poate?

    • N-are nicio legătură cu revolta. Să zicem că e doar o… paralelă, care nu cred că aduce vreun prejudiciu cuiva.

      Iar de încercat poate încerca oricine, oricând 🙂

  5. Pingback: Geaba (cu o duzină de cuvinte impuse) | VeroVers

  6. Pingback: Tot de-ale mele – în ianuarie – februarie 2014 | VERONICISME

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: