Falsidrama lui februarie

De fapt, în acest februarie, falsidramele e (sic!) 2 (două) 😛
Şi falsidrame li se potriveşte de minune!

Prima:

În acest februarie, poza asta

mi-a adus aminte că eu îi regret pe vroiam, vroiai, vroia, vroiaţi, vroiau (RIP!)

extras din „Îndreptar Ortografic, Ortoepic şi de Punctuaţie”, ediţia 1971

Voiam, voiai, voia, voiaţi, voiau mi se par, aşa, nişte cuvinte… castrate. R-ul dădea, în viziunea mea, vigoare – sugera perfect puterea voinţei, spunea, bătând cu pumnul în masă: Aşa mi-e vrerea!

Dar am reuşit totuşi să-mi scot din reflex formele scoase în afara legii de dictatura instaurată în gramatica română după ce-am scăpat de dictatura ceauşiştă. Aşa cum am reuşit să-mi îndes în acelaşi reflex scrierea cu „â”, impusă de aceeaşi dictatură lingvistică.

Spun „dictatură” pentru că eu una cred că limba ar trebui lăsată să evolueze liber, nu zăgăzuită cu astfel de… chiţibuşării. Dar falsidrama (nu numai a lunii februarie 😛 ) este că lumii puţin îi pasă ce cred eu! :mrgreen:


A doua:

Acum, la mijloc de februarie, trebuie să-nchid (cu speranţa că voi reuşi să-mi impun să le păstrez închise), pentru vreo două luni, toate uşile care mă poartă spre lumea virtuală, cu excepţia uneia singure:

Fiindcă pavez cu zel şi zor – şi sper că şi cu spor, calea regilor cu dale româneşti, d-ale mele, fabricate sub atenta supraveghere a unor ochi ceacâri, care mă studiază pe deasupra unor mustăţi lungi, şi ele bicolore – în alb-negru 🙂

Anunțuri
Categorii: jurnal, provocările de luni | Etichete: , , , , , ,

Navigare în articol

18 gânduri despre „Falsidrama lui februarie

  1. Nenea asta sanderson nu a scris Elantris? Tare mult mi-a placut cartea aia 🙂

    • Da, el a scris-o.
      Şi tocmai am descoperit-o printre cărţile mele încă necitite, de care uitasem 🙂

  2. Ai zis de atâtea ori că dispari din virtual şi n-ai rezistat! Oricum ar fi imi vor lipsi postările tale originale! Să ai parte de tot ce doreşti !

    • Mulţumesc!

      De data asta ar fi cazul să rezist! 🙂 Adică e musai să rezist, ca să pot ajunge în sfârşit cu traducerile la zi şi să-mi pot organiza după aia timpul mai bine, astfel încât să-mi ajungă pentru de toate.

  3. De cele mai multe ori incerc sa ma aliniez noilor norme, atunci cand aflu de ele, insa am remarcat ceva ciudat: cand sunt foarte obosita sau emotionata, revin la formele vechi, cele invatate in copilarie, asa ca sunt devine sînt, voiam devine vroiam si tot asa… 🙂
    Iti doresc sa poti rezista departe de noi o perioada! 🙂

    • Mulţumesc! 🙂

      Eu, înainte de a preda o traducere, o verific întotdeauna căutând, cu „find”, „vroi” – ca să mă asigur că nu mi-a scăpat nimic din familia lui „vroiam”, fiindcă atunci când recitesc trec aşa ceva cu vederea. Dar în ultima vreme nu mai găsesc nimic, de-aia spuneam că am reuşit să mi-l scot din reflex 🙂

  4. Pingback: Psiluneli- Falsidrama lui februarie | Cățărătorii

  5. Spor la treaba! Fara drama! 🙂

  6. Oh, este superba, mai mult decat superlativ cartea asta! Eu am inceput-o de multisor, dar imi pare tare bine ca va fi tradusa! Mult spor!

  7. Spor la treabă Vero și la traduceri 🙂

  8. Îmi aduc aminte că în copilărie am văzut nişte felicitări de la persoane mai în vârstă. Erau acolo „dela”, „sunt” şi foarte mulţi „â”. Am fost uimită de încăpăţânarea persoanei respective de a scrie aşa cum învăţase la şcoală, contrar normelor în vigoare atunci. Apoi am ajuns în situaţia lor şi am ales scrierea cea nouă ca să nu-mi uimesc copiii, nu fiindcă mi-ar plăcea.
    Spor la tradus, Vero! Fugi de noi şi lasă-ne să-ţi ducem dorul! 🙂

    • Mulţumesc, Carmen! 🙂

      Mi-aduc aminte că tata scria „sînt”, dar spunea „sunt”.
      Acum eu scriu „sunt”, dar spun „sînt” 😀

  9. Pingback: Oare chiar nu sunt în stare? | verojurnal

  10. Pingback: Tot de-ale mele – în ianuarie – februarie 2014 | VERONICISME

  11. Pingback: Pagini de jurnal (22) | In jurul Kadiei

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: