Dă-mi, Doamne…

Dă-mi, Doamne, dă-mi…

 

Iartă-mă că mă rog doar

când vreau să îţi cer,

iartă-mă că mă rog doar

când sunt suflet stingher.

 

Dă-mi, Doamne, puterea,

tăria şi vrerea…

Dă-mi, Doamne, credinţă.

Credinţa cea spre fiinţă.


Completare (05.09.2016)

O… provocare mi-a adus aminte că am scris asta, într-un moment când nu ştiam cui să-i cer ajutor – şi ajutorul a venit până la urmă, când nici nu mă mai aşteptam.

Icoana fotografiată a fost brodată de una dintre mătuşile mele, în  tinereţea ei. Ne-a dat-o, mie şi soţului meu, cadou la nuntă, cu menţiunea că trebuie s-o ducem să fie sfinţită, fiindcă nu e. Şi încă n-am dus-o, pe de-o parte din comoditate, pe de alta pentru că eu, în ceea ce unii ar putea numi păcătoşenia mea, nu sunt convinsă că e necesar.

Anunțuri
Categorii: jurnal

Navigare în articol

Comentariile sunt închise.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: