Beţie şi realism

Ştiu că o „duoamnă”, şi încă una ajunsă la vârsta la care i se spune „tuşă”, ar trebui să stea pe tuşă în loc să se bage-n vorbă pe tema asta, dar menţionez totuşi că eu una m-am îmbătat crunt de trei ori: o dată cu votcă, o dată cu coniac şi o dată cu pălincă plus vreo trei soiuri de vin. Sunt ceva şanse să vă povestesc de ce şi cum s-au petrecut lucrurile, dar în alte articole, cu alte cuvinte… Cu cele de acum vă spun doar că nu s-a lăsat cu experienţe stranii, gen imprimeuri de umbre şi lumini desprinse de pe pereţi ca să danseze cu mine, să-mi spună vorbe de alint, să-mi ceară să le sărut, să mi se prindă păr ca să le port drept agrafe, să rotească în jurul meu casa sau strada, zugrăvindu-le în culori bizare, gen verde-praz cu picăţele din ce în ce mai roz-bombon cu fiecare clipă

Însă stranie mi se pare, în această clipă, după ce n-am băut decât o jumătate de pahar de vin, relaţia mea cu două, cum să le zic oare… fenomene? Oricum, se numesc fandom şi Romcon, cuvinte cărora le ataşez, cu agrafe virtuale, atributul SF. Nu mă întreb dacă fac casă bună cu ele, ci doar dacă am într-adevăr legătură cu ele, dacă locuim pe aceeaşi stradă, sau pe aceeaşi parte a aceleiaşi străzi…

Să-ncepem cu fandomul. Îmi place literatura SF (şi sunt gata să-i înjur urât pe ăia cu mintea prea îngustă ca să-ncapă în ea ideea că SF-ul e un gen literar). Mi-am descoperit pasiunea brusc, acum vreo douăzeci şi cinci de ani, când, după părerea unor persoane din propria mea familie, am început să mă port ca o creatură dependentă de mania sa, adică să cumpăr (şi să citesc, evident) tot ce era carte şi-şi etala sigla SF pe tarabe. Şi, îmi paranteză fie spus, ce-mi mai plăceau tarabele alea! Dădeau viaţă trotuarelor şi staţiilor de metrou, erau ca nişte imprimeuri vesele pe o rochie de vară, ca bogăţia de culori a florilor pe fundalul verde al câmpului, ca un sărut tandru al mamei pe fruntea unui copil bosumflat…

Pe urmă m-am gândit să… alint SF-ul cu elucubraţiile mele (de fapt ideea a venit tot de la cineva din familie) şi mi s-au ivit şanse după şanse de publicare prin reviste şi fanzine, după ce am luat premii şi premiuleţe pe la concursuri şi concursuleţe… Şi o parte dintre elucubraţiile alea s-au adunat mult mai târziu într-o carte, şi mai scriu câte ceva şi acum, şi traduc de vreo zece ani SF cu nemiluita. Şi de când cu traducerile am ajuns să şi întâlnesc o serie dintre oamenii care ţin pe umeri fandomul (şi care până atunci corespondasem doar, sau vorbisem o dată sau de două ori la telefon). Şi… Şi atât.

Şi, realist privind lucrurile, înseamnă oare asta că eu fac parte din fandomul SF românesc? Sau nu?

Cât despre Romcon, convenţia fanilor SF din România, eh, ştiu că există, dar n-am luat niciodată parte şi, chiar dacă găsesc agrafe cu care să prind de fiecare an numele oraşului în care s-a ţinut, habar n-am să le împerechez corect. Iar în clipa de faţă ştiu sigur că nici anul ăsta n-o să calc pe-acolo, adică prin Suceava. În primul rând, din lipsă de timp (am casa plină de cărţi – SF – care  aşteaptă să fie traduse), iar în al doilea, din lipsă de tragere de inimă. Mi se poate aplica eticheta „fan SF” („fană SF” îmi sună ca dracu’) de naţionalitate română, deci – presupun – se poate spune că, deşi am fost mai întotdeauna „tuşa de pe tuşă”, răspunsul la întrebarea de mai sus e mai degrabă „da”,  adică fac parte totuşi parte din fandom, dar am cumva senzaţia că nu sunt de pe aceeaşi stradă cu toţi ceilalţi, care alcătuiesc totuşi un soi de echipă, au colindat pe la toate întrunirile şi manifestările SF împreună. Mi se pare că nu port aceeaşi uniformă cu restul lumii, a mea are imprimeuri diferite, care se-mbină ca să scrie „outsider”. (E unul dintre acele cuvinte pe care mi-e greu să le traduc, mi se pare că nu găsesc niciun echivalent care să-i redea în întregime sensul.)

Aşa stând lucrurile, m-am bucurat când m-am găsit pe lista nominalizărilor la premii (pentru cel mai bun traducător – presupun că cel mai bun din 2014). Nu m-am gândit că am şanse de câştig, dar a fost ca un soi de alint primit de un copil stingher de la nişte străini. Şi probabil că trebuie să le spun sărut mâna (pentru încredere) celor care cred eu că m-au votat fiindcă-mi citesc blogul, deşi nu mi-au citit traducerile – şi, oricum, cine naiba, în afară de mine, a ţinut evidenţa ca să ştie ce traduceri mi-au apărut în 2014? Mie şi celorlalţi? Eu una îi pot spune oricui verde în faţă că, stând strâmb şi judecând drept, nu ştiu pe cine-ar fi corect să votez – la categoria asta sau la altele. Căci fie datele oferite de organizatori sunt incomplete, fie n-am citit toate scrierile (revistele etc) propuse spre premiere. Tabloul nominalizărilor e zugrăvit în culori neclare…

Revenind la fandom, de pe tuşa mea, cel puţin, se vede în culori sumbre. Prea multe bisericuţe pe aceeaşi stradă, prea multe familii în aceeaşi casă, prea multe imprimeuri discordante pe aceeaşi ţesătură, prea multe foi scăpate din agrafe, prea puţine şanse de aducere a tuturor fracţiunilor la un numitor comun (cu un simbolic sărut împăciutor pe obrajii care-au primit palme – meritate sau nu), spre a se putea adăposti în acelaşi port în clipa când se potoleşte în sfârşit furtuna. Sau poate sunt prea pesimistă – semn de bătrâneţe…

Dar nu-mi spuneţi că sunt bătrână, că mă fac verde-albastră. Numai mie îmi e îngăduit să mi-o spun, aşaaa, ca formă de alint… la beţie. Fiindcă asta a fost beţia mea de cuvinte, înscrisă pentru a 49-a rundă a jocurilor patronate de Eddie. A fost, totodată, şi o tentativă de abordare realistă a triunghiului eu – fandom – Romcon, dar acum mi se pare, în cel mai bun caz, de un realism confuz, aşa cum îi stă bine oricărui monolog de beţiv care se respectă.

Anunțuri
Categorii: duzina de cuvinte, jurnal | Etichete: ,

Navigare în articol

Comentariile sunt închise.

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: