Cruci de piatră

legenda

Bunicul şi bunica (nu maia, mamaia) s-au stins fără să ştie unde e îngropat băiatul lor cel mare, secerat de moarte în primii ani ai tinereţii. Mormântul lui a fost descoperit târziu, de un prieten de-al tatălui meu*, în cimitirul din poza de mai sus, în dreptul căruia s-a întâmplat să i se strice maşina. Prietenul tatei a intrat în cimitir şi a citit o serie de nume de pe crucile de piatră, până când a ajuns la un nume de familie cunoscut lui şi foarte rar întâlnit (e posibil să fie chiar unicat – bunicul şi-a schimbat numele de familie, ca să fie pe placul bunicii).

Al Doilea Război Mondial nu mi-a mai îndoliat bunicii. Ceilalţi copii ai lor (dintre care cinci băieţi, cu toţii având o vârstă care-i făcea apţi pentru înrolare) au scăpat cu viaţă.

bunicul şi bunica, plus doi veri de-ai mei şi o verişoară


* – tata a fost cel mai mic dintre cei şapte copii născuţi de bunica, din trei în trei ani; iar când m-am născut eu (în ’57), tata avea 44 de ani împliniţi


  • locul de baştină al fotografiei cimitirului şi al poveştii Regimentului 2 Roşiori: aici
  • alte poveşti despre cruci de piatră veţi găsi aici


15 nov. 2017
Articolul lui Cudi mi-a adus aminte de acest unchi al meu, pe care nu l-am cunoscut. Îl chema Ion, dar în familie i se spunea Jean. Nenea Jean.

Anunțuri
Categorii: jurnal, provocările de luni | Etichete: , ,

Navigare în articol

Comentariile sunt închise.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: