comemorare

Comemorare

Ne continuăm viaţa lăsându-ne morţii în urmă – în timp. Iar cei dragi nouă se sting lăsându-ne aici, pe Pământ, în urma lor.
În urmă cu patruzeci de ani, într-o zi de 10 octombrie, eu şi bunica mea, maia mea, ne-am lăsat una pe alta în urmă…*

maia – 29 iunie 1895 – 10 octombrie 1981

I-am pus poezia asta în sicriu. Şi chiar i-am sărutat mâna, înainte de a-mi atinge de buzele ei reci fruntea şi amândoi obrajii, fiindcă aşa mă săruta ea de fiecare dată când plecam de-acasă.

Până atunci nu mai atinsesem niciodată un mort. Mi-era frică de morţi, o frică atavică, ilogică. Atunci am înţeles că de morţii tăi, de cei pe care i-ai iubit cu adevărat, nu ţi-e frică.

Pe urmă am tot spus ultimele două strofe ale poeziei, în gând, în fiecare seară, înainte de a adormi, până când, după multă vreme (mai mult de un an), am visat-o. Mi-a spus ceva gen „Potoleşte-te, stai liniştită, sunt bine.”

Cât despre poza asta, care îi era dragă, căci stătea, tablou, de peretele camerei ei, de când ţin eu minte, nu ştiu câţi ani avea când a făcut-o. Nu ştiu nici de ce n-am întrebat niciodată, dar ştiu că acum nu mai am pe cine întreba.

Acum mă întreb unde eram eu când a fost făcută fotografia. Existam cumva, undeva, într-o formă de care am uitat cu desăvârşire? Poate că sufletul e nemuritor, dar… din ce e zămislit? Trupul ia fiinţă din alte trupuri, dar sufletul? E copilul altor suflete?

„Singurul lucru care mi-a dat fiori vreodată, în modul în care moartea le dă fiori altor oameni, este perioada de timp de dinainte de a fi fost concepută, căci unde eram eu atunci? Moartea nu aduce nicio schimbare, nicio sciziune a eului, pe când, înainte de concepţie, eu nu eram, ceea ce este cu adevărat teribil şi de neacceptat.”

Diana Alzner – Tunelul de la capătul lumii

Categorii: amintiri, întrebări, comemorare, poezii | Etichete: ,

Tata (4 mai 1913 – 27 decembrie 1991)

Oare cum o fi fost luna mai acum o sută de ani?

Tata ştia. Acum o sută de ani îşi sărbătorea a opta aniversare.

Articolul reblogat mai jos e scris pe 27 decembrie 2015.

verojurnal

Au trecut mai bine de 102 ani de când s-a născut şi exact 24 de când nu mai e printre noi.

Cândva, în vremuri pe care eu nu le-am trăit, a fost… cum îl vedeţi:

Acum, în vremuri pe care nu le trăieşte el, e un vârtej de amintiri – dintre care una mă îndeamnă să aprind azi o lumânare virtuală stranie:


Stranie ca viaţa, stranie ca moartea. Sau poate că stranie nu e decât una dintre ele… Dar care?

Vezi articolul original

Categorii: comemorare, jurnal, reblog | Etichete:

Comemorare – din nou

Voiam să-i pun azi pe mormânt.
E prea departe, nu ajung.
Dar plâng cu-aceiaşi trişti fiori,
Îţi ud cu lacrimi nişte flori.

verojurnal

Iar astăzi, dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit 100 (una sută) de ani…

Mai jos sunt… fragmente din cadoul pe care i l-am făcut acum 40 de ani şi care, fiindcă mătuşa mea n-a avut copii, mi-a rămas tot mie moştenire. 🙂

Vezi articolul original

Categorii: comemorare, jurnal, reblog | Etichete: ,

Stele care pier

verojurnal

Azi l-am comemorat pe Eminescu, cum m-am priceput, pe facebook.

  1. aici;
  2. aici;
  3. aici;
  4. şi aici.

Mâine o comemorez pe mama – o altă stea care a pierit, acum 22 de ani, nu de pe cerul unei naţiuni, ci din micul meu univers personal.

Am căutat şi numele ei cu Google (ca pe al bunicului, tatăl ei) şi, printre altele, am găsit-o (măgulitor), cu numărul 1851, pe o listă (e adevărat, foarte lungă), a românilor celebri care au fost incineraţi (pentru că n-am avut unde s-o înhumăm, pentru că ea n-avea nimic împotriva incinerării şi pentru că mie mi se pare preferabilă descompunerea prin foc, nu cea prin putrefacţie).

scan0029 14 octombrie 1920 – 16 ianuarie 1994

Cred că i-ar fi plăcut s-aprind pentru ea o lumânare ca asta:


  • despre stele care pier vor mai scrie probabil şi alţii – găsiţi aici un tabel cu linkuri către articolele lor;
  • am împrumutat

Vezi articolul original 4 cuvinte mai mult

Categorii: comemorare, jurnal, reblog | Etichete:

Comemorare

Mama (14 octombrie 1920 – 16 ianuarie 1994)

Categorii: amintiri, comemorare, de-ale mele, jurnal | Etichete:

Comemorare

Am fost atât de ocupată să-mi număr traducerile, încât am uitat că într-o zi de 10 octombrie a murit bunica.

Categorii: comemorare, de-ale mele, jurnal, traduceri | Etichete:

Bunica

29 iunie 1895 – 10 octombrie 1981

aşa cum mi-o amintesc eu

R.I.P.

Categorii: comemorare, jurnal | Etichete:

Comemorare

6 aprilie 1922 – 1 noiembrie 2012

Aş vrea să pot să cred, absolut fără rezerve, că mătuşa mea şi-a regăsit cele două pisici într-o lume mai bună.

Requiescat in pace…

Categorii: amintiri, comemorare, jurnal | Etichete:

Stele care pier

Azi l-am comemorat pe Eminescu, cum m-am priceput, pe facebook.

  1. aici;
  2. aici;
  3. aici;
  4. şi aici.

Mâine o comemorez pe mama – o altă stea care a pierit, acum 22 de ani, nu de pe cerul unei naţiuni, ci din micul meu univers personal.

Am căutat şi numele ei cu Google (ca pe al bunicului, tatăl ei) şi, printre altele, am găsit-o (măgulitor), cu numărul 1851, pe o listă (e adevărat, foarte lungă), a românilor celebri care au fost incineraţi (pentru că n-am avut unde s-o înhumăm, pentru că ea n-avea nimic împotriva incinerării şi pentru că mie mi se pare preferabilă descompunerea prin foc, nu cea prin putrefacţie).

scan0029

14 octombrie 1920 – 16 ianuarie 1994

Cred că i-ar fi plăcut s-aprind pentru ea o lumânare ca asta:


  • despre stele care pier vor mai scrie probabil şi alţii – găsiţi aici un tabel cu linkuri către articolele lor;
  • am împrumutat lumânarea de aici.
Categorii: comemorare, duzina de cuvinte, jurnal | Etichete: ,

Poveştile mele de Crăciun

Despre Crăciun am scris o utopie şi o distopie.

În general vorbind, distopiile mi se par mai verosimile. :mrgreen:

Atât în ceea ce priveşte poveştile născocite.

Cât despre cele adevărate, v-aş putea povesti despre o a treia seară de Crăciun în care a murit tata, ca şi despre noaptea care a urmat, când am privit licăririle unui brad într-un apartament de vizavi, gândindu-mă că e o lumânare ce pâlpâie ca să-i lumineze lui calea spre o lume mai bună…

Dar au trecut 24 de ani de-atunci şi n-am să spun aici şi acum nimic mai mult – decât că am găsit o lumânare similară în acest colţ de lume virtuală şi m-am gândit s-o aprind deja, de azi, în amintirea tatei, în loc de candelă.

Categorii: comemorare, jurnal, poveşti | Etichete: , ,

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: