… unde „ultima” nu înseamnă decât cea mai recentă, căci vor mai fi şi altele, de acelaşi calibru, de asta îmi permit să vă asigur – dacă îmi permiteţi să încep cu această paranteză nesemnalizată grafic.
So (vorba personajelor dintr-o interminabilă* carte), adică (într-o traducere liberă pe care nu mi-am permis-o în traducerea remunerată – sper! –, în ciuda depăşirii spectaculoase** a termenului de predare) carevasăzică:
După ce am citit asta şi am râs singură în vreme ce toţi coabitanţii mei cu mustăţi în cea mai mare parte albe trăgeau la aghioase în acelaşi pat dublu, prea mare doar pentru ei trei***, mi-a căzut fisa (între două sincere mustrări de conştiinţă pentru timpul furat traducerii în beneficiul lecturii unui blog amuzant****) că, dacă vreau să vorbesc singură pe stradă cât de tare mă ţine gura fără să bată la ochi şi să le par altora într-o ureche, e de-ajuns să-mi apăs pe-o ureche telefonul mobil.
* – interminabilă din punctul (îngust!) de vedere al traducătorului.
** – spectaculoasă pentru alţii, dar frecventă pentru mine.
*** – una bucată soţ, una bucată motan şi una bucată pisică.
**** – unul dintre cele mai pline de haz două bloguri pe care le-am descoperit până acum; celălalt e aici.
Adevăratul nume al mătuşii mele era Olga. Pe 11 iulie îşi sărbătorea onomastica. Cu o zi înaintea onomasticii mele.
