Supercalifragilisticexpialidocious

Eşti vrăjitoare, Vienela? 😆

Am citit că vrei să trăieşti în Mandspyr  şi, după nici trei ore…

Supercalifragilisticexpialidocious!!!

Mi s-a umplut mintea de idei, care mai de care mai bine-venite ca să-nchege povestea. Încă nu ştiu sigur cum o să se termine – poate în coadă de peşte, că se poartă trilogiile! 😛
Dar urzeala e gata, nu mai trebuie decât să-mi găsesc timp pentru ţesut!

Reclame

Poveştile mele de Crăciun

Despre Crăciun am scris o utopie şi o distopie.

În general vorbind, distopiile mi se par mai verosimile.

Atât în ceea ce priveşte poveştile născocite.

Cât despre cele adevărate, v-aş putea povesti despre o a treia seară de Crăciun în care a murit tata, despre noaptea care a urmat, când am privit cum clipoceau luminiţele unui brad într-un apartament de vizavi, gândindu-mă că e o lumânare ce pâlpâie ca să-i lumineze lui calea spre o lume mai bună…

Dar au trecut 24 de ani de-atunci şi n-am să spun aici şi acum nimic mai mult – decât că am găsit o lumânare similară în acest colţ de lume virtuală şi m-am gândit s-o aprind de pe acum în amintirea tatei, în loc de candelă.

Parfumul amăgitor al cuvântului blogărit- cu douăsprezece ispite

– De fapt, traducerile şi SF-ul sunt lumea ta, se zborşeşte la mine muierea căruntă din oglindă.  Blogăritul nu e decât un magnet de pe margine, atracţia lui îţi sfredeleşte perpetuu tâmpla, te potopeşte cu o melancolie fără rost când vezi că alţii îşi pun pe bloguri picturi de cuvinte şi tu nu, fapt ce-ţi stârneşte o tulburare a minţii, care nu se dă dusă cu un picior în dos, ci numai după ce timpul – care e limitat, cucoană, ţine minte! – ţi se lasă îmbătat de parfumul amăgitor al cuvântului blogărit, scurgându-se către desfătarea lui virtuală. Bagă-ţi minţile în cap, femeie! N-o să moară nimeni dac-o s-o răreşti cu fâţâiala asta de ţipar prin blogosferă! Dă-i trupului tău teluric somnul de care are nevoie, câştigă-i „pâinea cea spre fiinţă”! Vezi-ţi de traduceri şi, dacă tot baţi câmpii, barem scrie dracului ceva tipăribil, acum, cât există oameni dispuşi să-ţi găzduiască elucubraţiile în câte o carte!

Tipa din oglindă e pe picior de război, şi-a ieşit din tipar, nu e vorba doar de minoră tulburare agresivă. Individa nu e decât o anexă virtuală a suportului meu teluric, dar se poartă ca şi cum ea ar ţine pâinea şi cuţitul, ca şi cum toată înţelepciunea noastră comună s-ar fi strâns, ca atrasă de un magnet straniu, dincolo de tâmpla pe care nu i-o pot privi decât pieziş, chinuindu-mi ochii. Până la ea n-ajunge nicio ispită, şi aşadar nici măcar o boare din parfumul amăgitor al cuvântului blogărit, cum l-a botezat; pentru ea lumea nu e decât o succesiune de picturi – animate, dar inodore şi adesea insipide, care mă poartă în centru şi care sunt ursite să moară odată cu mine, trecând-o pe ea însăşi dincolo de nedefinita margine a universului cunoscut; motiv pentru care, de când ne ştim, întreaga ei grijă mă învăluie, uneori cu melancolie, într-un flux perpetuu.

Nimeni nu mă iubeşte aşa cum mă iubeşte ea! Şi totuşi mă las atât de rar pătrunsă de parfumul cuvântului ei! Să-mi fie ruşine!!!

Şi în clipa asta chiar îmi este, şi promit – luând  drept martori, în ordine alfabetică, clubul poveştii parfumate şi clubul psi – că-mi bag minţile-n cap, cum spune ea!

Sper că s-o găsi cineva care să mă facă cu ou şi oţet dacă n-o să mă ţin de cuvânt!

Articolul zilei

guest post – vero

Trec zilele-n goană – să vină psihiatrul!

10:30
Povestea se repetă. De ce nu mă impresionează descrierea amănunţită a unui om asasinat, dar mă răscoleşte descrirea sumară a unui câine ucis?
Şi când mă uit la filme plâng ca proasta când li se întâmplă ceva animalelor sau copiilor… Chiar mă întreb dac-o să fiu în stare să-mi scriu povestea cu „fructele de mort” (despre zombi), fiindcă e vorba despre nişte copiii… Iar dacă scot copiii, hm, s-ar putea să nu mai iasă nimic!

17:45
Constat că e distractiv să vorbesc cu glas tare de una singură – adică, pardon, cu motanul! Iară o mostră:
„Dă-o-n pisica mă-sii, măi Grişka, în seara asta e musai să mă culc devreme, altfel nu mai ţine şandramaua!”

Trec zilele-n goană – omletă şi "fructe de mort"

10:30

D’Agosta o privi mâncându-şi cu poftă omleta…

Cred c-ar fi cazul să las baltă tradusul şi să mă duc să-mi fac şi eu o omletă, nu?

13:50
Cred c-o să-ncerc să scriu o poveste pentru antologia asta. De fapt, am păstrat o încercare mai veche de roman, din care cred c-aş putea scoate ceva. Şi, dac-o fi fie, titlul pe care-l am acum în minte e „Fructe de Mort”.

Câteodată…

Câteodată mă gândesc că ar trebui să-mi fac un blog despre cărţi – sau să scriu despre cărţi pe unul dintre blogurile pe care le am. Recenzii sau pur şi simplu impresii despre cărţile pe care le-am citit (de la tinereţe pân’ la bătrâneţe) şi despre cele pe care le-am tradus.
Dar de ce aş face-o? Timpul trece atât de repede… Dar de să scriu despre cărţile citite în loc să folosesc timpul citind alte cărţi? Sau scriind eu însămi o carte?
Polate că asta o să fac: o să mă străduiesc să scriu un roman (SF, sau doar fantastic) care să-mi placă mie, indiferent de cât timp o să am nevoie ca să-i dau o formă pe gustul meu!
Cât despre povestea mea interactivă… Poate c-o s-o termin odată şi odată, dar nu pe blog. Blogul are mari şanse să fie abandonat – nu ştiu câţi cititori are de fapt, dar de votat nu votează nici măcar jumătate din cei douăzeci şi cinci înscrişi pe lista persoanelor interesate…
Mă rog, poate c-o fi vorba de un cerc vicios, scriu rar din cauză că sunt puţini votanţi, iar numărul votanţilor scade findcă oamenii îşi pierd interesul, din cauză că scriu prea rar! Deşi, ca să fiu sinceră, nici pe vremea când scriam câte un episod pe săptămână nu se-nghesuia lumea la votat!

Cu Dumnezeu înainte!

Am terminat „Heorotu”!!! De tradus, că de scris l-au scris alţii! Heorotu ăla despre care m-au tot întrebat „nepoţii”…
Da am făcut un rabat, l-am recitit o singură dată – însă cu „simţ de răspundere”! În fine, nu e singura traducere pe care n-o recitesc de două ori – şi probabil  nici ultima… Oricum m-am lungit cu ea o săptămână în plus, adică săptămâna aia în care voiam să-mi iau vacanţă…
Însă în seara asta tai frunză la câini…. numai că n-am câine! Prin urmare, o să scriu un nou episod din poveste… Şi bineînţeles că habar n-am ce-o să scriu în el! Dar nu contează, văzând şi făcând! Cu Dumnezeu înainte!

În căutarea feed-back-ului

Am pus pe blogul celălalt cinci „cioturi de poveste” – poveşti neterminate, cu speranţa (deocamdată aproape deşartă) că o să aflu oarece păreri despre ele, ca să-mi dau seama care s-ar bucura cât de cât de succes dacă aş termina-o…
Şi tot în căutare de feed-back am început să adaug şi poveşti terminate, publicate pe ici pe colo, premiate pe la câte un consursuleţ de proză scurtă… Am pus una, o pun pe a doua, poate până la urmăî o să le pun pe toate… Doar n-am numic de pierdut….

Shocking breaking news

Extraordinar! Pe blogul Cum vă place a mai votat cineva, dupa vreo două săptămâni (sau mai mult?) de acalmie. Am reuşit să adun 10 voturi la un sondaj şi 7 la celălalt. Impresionant, nu?