Paşi noi pe drumuri vechi

Paşi noi pe drumuri vechi… Paşii lui Florică (nu mai ştiu al câtelea după numele lui), motanul socrilor mei, pe drumul către Rai…

Paşii care-l purtau, probabil, de pe o parte pe alta a şoselei, către mâţele în călduri de vizavi…

Tot vizavi e uliţa care duce către biserică, şi azi s-a sfinţit biserica, şi maşinile au umplut satul…

Şi motanul a fost găsit dormindu-şi somnul cel lung în şanţ, cu spatele zdrobit…

Un biet sufleţel îmblănit, plecat dintr-un trup care n-a făcut umbră pământului decât doi ani, îşi poartă, pe perniţe moi, paşii noi pe vechiul drum către veşnicia nefiinţei… Şi eu nu pot decât să-i luminez calea cu flăcăruia unei candele virtuale…

---

Despre paşi noi pe drumuri vechi au mai scris şi alţii – lucruri mai vesele. Îi găsiţi aici.

Publicitate

Frumuseţe…

Ce poate fi mai frumos decât o ofrandă de lumină? Decât lumina unei candele?

Am aprins-o azi pentru ea

 

mătuşa Pia

… care, dacă n-ar fi murit acum un an şi jumătate, ar fi împlinit 92 astăzi (6 aprilie 2014), şi pentru pisicile ei, pe care sper că le-a regăsit într-o lume mai bună.

______________

alte psi-luneli aici

În loc de rămas bun…

Am nimerit pentru prima oară pe bulivarul lui când căutam o poză haioasă cu aghiulţă, ca să-mi ilustrez poezia.

… Pe urmă ne-am intersectat la duzina de cuvinte…

… Pe urmă l-a îndrăgit şi motanul…

…Iar acum…

Se stinse aici o lumină,

Se-aprinse, nouă, în cer…

Un suflet ajunse-ntre îngeri

Şi nu se simte stingher…