Articole etichetate cu: motanul Grişka

Un soi de… confesiune

„Oricât de mare ar fi el şi orice culoare ar avea ea, între fald şi pânză există o relaţie de dependenţă.”

A fost primul gând care mi s-a împleticit, buimac, pe pod. Pe podul dintre vis şi trezie. Fluierând primele el ştia câte note dintr-o gamă bizară, a umblat, haihui, înainte şi înapoi, vrând, pesemne, să iau asta drept semn că e că mesaj prioritar.

I-a mers doar până când m-am trezit de-a binelea. Pe urmă, sub o mare de alte gânduri, care, tropotind peste şi prin el, i-au dat note proaste, închipuitul prioritar s-a surpat cu tot cu bietul pod mai sus-amintit şi, împreună, au rămas mototol, ca un fald boţit, de culoare incertă, respins de acea pânză dependentă de raţiune pe care-mi tresaltă mintea plecată haihui printre cuvintele altora, ici aplaudând câte un mesaj prieten cu logica, ici bodogănind pe înfundate, uluită de stilul buimac şi agramat al unor „cugetări” ovaţionate şi popularizate.

Cuvintele, nu ale altora, nici doar cele din duzina lansată de al două sute treizeci şi şaselea joc, ci toate cele de mai sus, nu sunt ceea ce par, adică semn de beţie. Aşa scrie într-o carte – zicea cineva, aici, că merită s-o citesc.

Ei bine, mărturisesc că n-am fost niciodată entuziasmată de ceea ce scrie în cartea asta…

Însă acum, adăpostiţi în spaţiul dintre canapea şi măsuţa cu rotile a laptopului, mă citesc doi ochi rotunzi, de Chiţurină care toarce. Pe urmă, torcătoarea mi se mută în braţe, îmi frământă alene braţul… Poate că ei îi place cartea…

Motanului Grişka îi plac toate cărţile – toate cele de pe ultimul etaj al bibliotecii. Îl aud lingându-se apăsat, undeva, în spatele lor. Face a vară. Până acum nu s-a mai urcat niciodată acolo iarna.

Oricum, ce atâta citit?

Mai bine bat câmpii, lăsându-mă călăuzită de note aluzive într-un dans ce ondulează, fald după fald, fiece pânză de păiajen buimac, rezident într-un pod mai mare decât casa, unde praful gros, de dependenţă, se aşterne peste tuşele de culoare ale orgiei de cuvinte.

Dacă aţi ajuns până aici citind fără s-o luaţi haihui, prioritar în diagonală, e semn că aveţi şi răbdare, şi dreptul să vă întrebaţi ce moaşă-sa pe gheaţă a vrut să spună zurlia în acest mesaj de repetabilă duzină.

Categorii: cuvinte, de-ale mele, duzina de cuvinte, provocările de luni | Etichete: , ,

Tot de-ale mele – arhivele lunii ianuarie 2020

Am reblogat fiindcă de pe blogul „Veronicisme” nu pot pune link pe Facebook.

Pentru comentarii mergeţi la articolul original.

VERONICISME

Ultima seară a sărbătorilor religioase de la cumpăna anilor

detaliu – pata luminoasă de pe bibliotecă (din imaginile de mai sus)

Facebook ostil, îi închide blogului uşa-n nas. Motivul: aberaţie, sau dezinformare răuvoitoare, sau… habar n-am ce.

Mănăstirea Caşin (jud. Bacău)

Nu dormeam în momentul cutremurului, dormeau doar cei 3 mustăcioşi cu care-mi împart apartamentul. Bipedul s-a trezit. Cei doi patrupezi nu.


clic pe poze pentru mărire

Vezi articolul original

Categorii: jurnal, reblog | Etichete: , , , ,

Azi în zori

Categorii: jurnal, pisici | Etichete: , ,

Imagini de azi

Categorii: jurnal, pisici | Etichete: , ,

Imagini de azi

Categorii: jurnal, pisici | Etichete: , ,

„Cu mâine zilele-ţi adaogi, cu ieri viaţa ta o scazi…”

Categorii: aniversare, de-ale mele, jurnal, pisici | Etichete: ,

Facebook, interes, motan

Mvaaai, da’ tare interesată mai e lumea de ceea ce scriu eu! Iaca o mostră, una bucată like în 11 (unsprezece) ore:

clic aici dacă vreţi CUMVA (mira-m-aş!) să intraţi pe facebook

Doar am constatat că pe vreo 50 din „prietenii” mei de pe facebook îi atrag pozele motanului (când sunt pe peretele meu, pe pagina lui nu dă prea multă lume), iar pe aproape toţi ceilalţi (până la 571, cu doar vreo 10 excepţii) nu-i atrage nimic! 😛

Deci vina îmi aparţine, fiindcă mă tot încăpăţânez să postez şi altceva. Ar trebui să urmez exemplul popii! :mrgreen:

Categorii: anunţuri, jurnal | Etichete: ,

De ce scriu?

Pentru că sunt lacomă, nu-mi ajunge o singură viaţă, un singur trup, o singură planetă, o singură lume…

Pentru că îmi place să fiu stăpâna destinelor personajelor mele…

Pentru că-mi place cum sună din coadă cuvintele când le aşezi în rime…

Pentru că vreau să spun multe şi nu ştiu să mă fac ascultată când vorbesc…

Pentru că există o magie a scrisului, care… dă dependenţă 😛

*

Şi, între noi fie vorba, mai scriu şi pentru că… îmi dictează motanul!

Categorii: provocările de luni | Etichete: , ,

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: