Când le arătam versurile mele, tata şi mama îmi spuneau că poezia înseamnă muncă şi mă trimiteau să citesc numeroasele versiuni ale poeziilor lui Eminescu. Dar s-a întâmplat doar de vreo două-trei ori. Pe urmă nu le-am mai arătat nimic. 🙂
Dar i le arătam lui nenea Mitu (Dumitru Curcăneanu, 23.03.1910 – 15.03.1992), când venea pe la noi – nu prea des, fiindcă nu locuiam în acelaşi oraş. Se chema că „stăm de vorbă ca între noi, poeţii”. Îmi citea poeziile, îmi spunea ce-i place şi ce nu, îmi dădea câte un sfat.
El nu a reuşit să-şi publice epopeile/ poemele istorice, poveştile (una în versuri şi una în proză) şi volumul de poezii. A fost refuzat, pe motiv că „nimeni nu mai citeşte aşa ceva”. Eu mă bucur că măcar acum, când nu mai e printre noi, am găsit două edituri care îi apreciază scrierile. Un volum i-a apărut la Pavcon, pe 31 august 2020. Al doilea e în curs de apariţie la Siono.
verojurnal 
Comentarii recente