Conţine (printre rânduri) o explicaţie a multiplelor mele personalităţi virtuale. 🙂
Razele de soare ştiu să se strecoare prin perdeaua dantelată, şi cu atât mai mult se pricep să-şi croiască drum prin ochiurile de sârmă albă ale gărduţului glisant, acum ridicat – plasă deopotrivă ocrotitoare şi restrictivă, hotar între lumea pătuţului ei şi lumea celor neosândiţi la un somn detestat. Pătuţ, gărduţ – diminutive oarecum nepotrivite; „pătuţul” e destul de mare – o să doarmă în el, laolaltă cu toate visele ochilor ei deschişi către mirajul unui târâm plăsmuit, până în clasa a treia. Dar acum are… să vedem, să vedem cât de mult ne-am întors în trecut; să ne uităm la datele de pe fiecare colţ de amintire – are vreo cinci ani. E o fetiţă cu obraji rotunjiţi a zâmbet şi priviri vesele; şi, fără nicio legătură cu înfăţişarea, nu-i place să doarmă după masa de prânz.
Dar cui pasă dacă-i place sau nu? Oamenii mari o pun în…
Vezi articolul original 1.114 cuvinte mai mult
Pingback: Echilibru | VERONICISME