3 iulie – 5 august, în colaje

– clic pe poze pentru mărire

3 iulie

5 iulie

7 iulie

8 iulie

9 iulie

12 iulie

12 iulie (2019)

12 iulie

12 iulie

12 iulie

12 iulie

13 iulie

13 iulie

14 iulie

14 iulie

16 iulie

19 iulie

20 iulie

24 iulie

24 iulie

24 iulie

25 iulie

25 iulie

25 iulie

25 iulie

26 iulie

26 iulie

26 iulie

26 iulie

27 iulie

28 iulie

28 iulie

28 iulie

29 iulie

29 iulie

30 iulie

31 iulie

1 august (2018-2019-2020)

1 august

1 august

2 august

2 august

3 august

3 august

3 august

4 august

4 august

4 august

4 august

5 august

5 august

5 august

5 august

5 august

---

Înscriu articolul în tabelul miercurii fără cuvinte, cu menţiunea că n-am timp să intru pe blogurile altor participanţi la joc. Le urez aici, atât lor cât şi oricui altcuiva care citeşte aceste cuvinte, o lună august în care toate au gust – gustul bucuriei! 🙂

Alte câteva poze din luna iunie

sâmbată 13 – 06:36:09

sâmbată 13 – 07:07:58

sâmbată 13 – 08:02:56

sâmbată 13 – 09:58:58 – reacţia sălciei la vederea măştii

duminică 14 – 05:15:48

luni 15 04:44:52

luni 15 – 04:46:30

miercuri 17-19:57:16

duminică 21-05:11:57

luni 22-05:27:15

luni 22-06:18:26

luni 22-06:45:05

marţi 23-04:45:59

marţi 23-05:36:18

marţi 23-05:49:01

marţi 23-05:51:37

miercuri 24-04:35:21

sâmbătă 27 05:00:32

sâmbătă 27-05:32:00

sâmbătă 27-14:01:08

duminică 28-15:52:17

luni 29-15:05:10

marţi 30-00:10:01 „Căldură mare, mon cher!”

---

Azi, 1 iulie, adaug un colaj şi înscriu articolul în tabelul miercurii fără cuvinte.

miercuri, 1 iulie, între 4:43 şi 5:57

25 iunie 1983

Până una alta, s-ar părea că doar în timp ne mişcăm doar într-un singur sens, restul e cu dus şi întors.

Vreau să zic că, deh, adică de ce doar poze noi transferate de pe mobil pe laptop şi nu şi poze vechi transferate de pe laptop pe mobil, unde e simplu să le aduni într-un colaj?

Azi-noapte am pus cinci dintre cele de mai jos, separat, în albumul cu poze vechi de pe Facebook, dar aici am, în două colaje, toate imaginile (în fine, cele pe care m-am învrednicit să le scanez) captate (de un aparat de fotografiat sau altul) în ziua când mi-am schimbat numele de familie.

25 iunie 1983 – înainte de amiază

25 iunie 1983 – după amiază

Zorii zilei de azi au sărbătorit evenimentul colorând cu dărnicie cerul, ca să am ce fotografia. 🙂

din balcon

de pe canapea

Dar trandafirul n-a vrut să ne ofere decât boboci – doi boboci. Poate fiindcă ne consideră încă tineri? Sau doar necopţi la minte? 😛 😆

japonezul balconiard

Azi, 12 iunie 2020

05:03:25

05:03:37

07:03:03

07:03:20

moment rarisim de apropiere

Prima zi cu bicicletă în sufragerie:

Traduceri: jalnic, doar 2 pagini

11 zori de zi – şi nu numai

01-05:21:32

02-08:09:24.

03-05:15:53

04-05:12:38

05-05:55:36

06-05:04:07

06-05:17:40

07-05:07:15

08-04:54:56

09-05:25:34

10-04:52:38

11-05:56:30

De sezon

Adică despre izolare, gen (sic!). 😛

 

Pentru mătuşa mea

De Sfânta Alexandra, o lumânare pentru mătuşa mea, Alexandrina.

Din nou de sezon

Rebloghez aici fiindcă de pe celălalt blog nu pot pune link pe Facebook, mi-l respinge sistemul imunitar aberant al mai sus menţionatei reţele de socializare.

VERONICISME

Nici eu nu pricep… Ce anume nu pricep au spus alţii, aici, în articol şi în comentarii, n-are rost să repet.

Ţin să subliniez doar că, da, şi mie îmi pute… Duhneşte a ceva dubios, ceva e putred. Nu pot spune ce, nu recomand niciuna dintre teoriile conspiraţiei care circulă prin world wide web,  zic doar că prea multe sfidează logica şi bunul simţ.

Dar, „dacă tot n-ai puterinţă, la ce chichirez gâlceavă” (sau cam aşa ceva, că, deh, „citez din memorie”, nu direct din Ţiganiada lui Ioan Budai-Deleanu). Şi eu n-am [puterinţă de care trebuie pentru o oricât de mică schimbare], nu pot să mai adaug decât şi că „de-o fi una, de-o fi alta, ce e scris şi pentru noi”… Şi-atât, căci, nefiind eu Mircea cel Bătrân în viziunea lui M. Eminescu, ci doar Vero Mircea în carne şi oase, nu continui cu „bucuroşi le-om duce…

Vezi articolul original 80 de cuvinte mai mult

De sezon

am şters asta de pe Facebook

Un soi de… confesiune

„Oricât de mare ar fi el şi orice culoare ar avea ea, între fald şi pânză există o relaţie de dependenţă.”

A fost primul gând care mi s-a împleticit, buimac, pe pod. Pe podul dintre vis şi trezie. Fluierând primele el ştia câte note dintr-o gamă bizară, a umblat, haihui, înainte şi înapoi, vrând, pesemne, să iau asta drept semn că e că mesaj prioritar.

I-a mers doar până când m-am trezit de-a binelea. Pe urmă, sub o mare de alte gânduri, care, tropotind peste şi prin el, i-au dat note proaste, închipuitul prioritar s-a surpat cu tot cu bietul pod mai sus-amintit şi, împreună, au rămas mototol, ca un fald boţit, de culoare incertă, respins de acea pânză dependentă de raţiune pe care-mi tresaltă mintea plecată haihui printre cuvintele altora, ici aplaudând câte un mesaj prieten cu logica, ici bodogănind pe înfundate, uluită de stilul buimac şi agramat al unor „cugetări” ovaţionate şi popularizate.

Cuvintele, nu ale altora, nici doar cele din duzina lansată de al două sute treizeci şi şaselea joc, ci toate cele de mai sus, nu sunt ceea ce par, adică semn de beţie. Aşa scrie într-o carte – zicea cineva, aici, că merită s-o citesc.

Ei bine, mărturisesc că n-am fost niciodată entuziasmată de ceea ce scrie în cartea asta…

Însă acum, adăpostiţi în spaţiul dintre canapea şi măsuţa cu rotile a laptopului, mă citesc doi ochi rotunzi, de Chiţurină care toarce. Pe urmă, torcătoarea mi se mută în braţe, îmi frământă alene braţul… Poate că ei îi place cartea…

Motanului Grişka îi plac toate cărţile – toate cele de pe ultimul etaj al bibliotecii. Îl aud lingându-se apăsat, undeva, în spatele lor. Face a vară. Până acum nu s-a mai urcat niciodată acolo iarna.

Oricum, ce atâta citit?

Mai bine bat câmpii, lăsându-mă călăuzită de note aluzive într-un dans ce ondulează, fald după fald, fiece pânză de păiajen buimac, rezident într-un pod mai mare decât casa, unde praful gros, de dependenţă, se aşterne peste tuşele de culoare ale orgiei de cuvinte.

Dacă aţi ajuns până aici citind fără s-o luaţi haihui, prioritar în diagonală, e semn că aveţi şi răbdare, şi dreptul să vă întrebaţi ce moaşă-sa pe gheaţă a vrut să spună zurlia în acest mesaj de repetabilă duzină.