Capitol încheiat

Sunt şapte (vezi articolul anterior pentru lămuriri).

clic mai sus, pe imagine

Reclame

Am minţit

Am minţit ieri, aici.

Fiindcă tocmai am pus iar un articol aici. De nebună ce sunt. (Cumva, simt că nici nu e exact  ceea ce trebuie. Nu m-am gândit niciodată să descriu un personaj în vreo 300 de cuvinte consecutive – cca. o pagină. Întotdeauna mi-au plăcut dialogurile şi acţiunea, personajele creionate de vorbele şi de faptele lor, plus de câteva epitete/caracteristici/amănunte răsfirate prin toată povestea.)

Cât despre cautopia devenită între timp ca utopie, m-am gândit că e OK să opresc după 7 articole. Adică mai trebuie încă unul.

Rătăcirea mea prin cautopie…

… adică 5 articole lăsate pe un blog colectiv (clic pe poza de mai jos ca să daţi de ele).

 

„Cautopie” vine de aici:

Cuvântul lung din dreptunghiul galben, compus după o inedită „regulă” a limbii române, poate fi citit, ca sens, în mai multe feluri. De exemplu:

• literatura cautopie;
• literatura, ca utopie;
• litera, tură ca utopie…

Oricum, pentru un blog literar, titlul „literatura ca utopie” e un soi de… metaforă în cheie inversă/negativă, care depăşeşte îmbătrinita mea putere de înţelegere.

Iar unirea celor 3 cuvinte într-unul singur ar putea fi o invitaţie la nonconformism, numai că nonconformismul nu se regăseşte şi în articole.

Ca urmare, cel puţin până una-alta, eu, tuşa Vero, prefer să mă retrag pe tuşă. 😛

P.S. N-aş prea zice că „suntem ceea ce citim”; poate, mai degrabă, ceea ce scriem.

Cuvintele-s sărace…

Adevăratul nume al mătuşii mele era Olga. Pe 11 iulie îşi sărbătorea onomastica. Cu o zi înaintea onomasticii mele.
Dar asta e o poezie pe care i-am dăruit-o la o aniversare.
(Am descoperit la o vârstă destul de fragedă că e avantajos să dăruieşti poezii. Nu costă nimic, iar femeile din familie se topesc de încântare.)

VeroVers

 

.

Da, ştiu, cuvintele-s sărace, dacă vrei să spui ce simţi

Şi-adevărul în cuvinte de-l transformi, adesea minţi…

 .

Ce-aş putea să-ţi spun acuma? Că îmi eşti ca şi o mamă?

Că de nu ai fi, pe lume aş păşi ca-n vis, cu teamă?

Că îţi port recunoştinţă pentru tot ce tu mi-ai dat?

Că în sufletu-mi ai locu-ţi pe vecie rezervat?

E puţin, şi nici nu sună cum vibrează gândul meu

Când se-apropie de-altarul unde tu veghezi ca zeu.

 .

Ce îţi doresc? Doar flori, senin şi soare,

Muguri deschişi şi râs de sărbătoare.

E doar un strop din ce adun în gând

Şi nu pot revărsa într-un cuvânt.

 .

Dar îţi promit că, dacă reuşesc

Să-mi fac cuvântul rob, precum doresc,

Şi ţie îţi ridic, cu forţa lui,

Palate, turle, temple şi statui;

Şi îţi aduc ofrandă la picioare

Silabe-n ţesături de vânt din soare.

 .

6…

Vezi articolul original 5 cuvinte mai mult

Mama soacră – odihnească-se în pace

16.06.1928 – 23.06.2018

 

…

Lumea e un loc din ce în ce mai  urât.

A nu se trage concluzia că mi s-a urât cu viaţa.

Cred că am scris aici ca să am ce pune dincolo, pe blogul aşa-zis principal, la rubrica „Tot d-ale mele – arhivele lunii…„

Sunt sigură că am scris aici fiindcă pe blogul ăsta nu e loc de comentarii.

La mulţi ani!!!

Cine sunt?

„Cine sunt” e ultima „provocare de luni” din Jocul cuvintelor.

Carmen mi-a adus aminte că am mai abordat tema asta, în prima ediţie a jocului – cea găzduită pe blogul lui psi. Aşa că am cotrobăit şi am găsit ce-am scris despre mine atunci – şi nu numai atunci, ci şi cu alte ocazii, sub numele meu real sau sub pseudonim.

Aveţi mai jos un colaj. Clic pe print screen-uri pentru mărire.

„Cu mâine zilele-ţi adaogi, cu ieri viaţa ta o scazi…”

34 de ani