Nu mai avem biblioteca veche (împlinise deja 39 de ani, a plecat la incinerare, să dea o altfel de căldură decât cea sufletească, oferită de cărţi).
Aşa că locul din spatele volumelor de pe ultimul ei etaj, îndrăgit de recent strămutatul în altă lume motan Grişka, a dispărut la rândul său, nu va fi moştenit de nicio altă pisică (chiar dacă vom mai adopta una). Poate că bătrânului cotoşman nici nu i-ar fi plăcut să-l lase moştenire; nu voia să-l împartă cu nimeni, Chiţurina (plecată dintre noi cu o lună înaintea lui) nici nu mai cuteza să se cocoaţe acolo.
Noua bibliotecă n-are un asemenea ultim etaj ademenitor pentru o pisică. Abia a sosit şi aşteaptă să devină sălaşul cărţilor momentan surghiunite pe unde vrei şi pe unde nu vrei.
verojurnal 
Pingback: Cu întârziere, fiindcă e deja sâmbătă | VERONICISME